Cristian Soleanu – Elements – New Jazz Works

Cristian Soleanu – Elements – New Jazz Works

Despre

Cvartet de jazz:
Cristian Soleanu - saxofon
Alexandru Man -chitarӑ
Olivier Gatto - bas
Roger Biwandu - tobe
 
Cvartetul de coarde:
Dana Aparu - vioara I
Irina Soleanu - vioara a II-a
Elena Leanca - viola
Florin Mitrea - cello
 
Cristian Soleanu
Pe vremea când studia clarinetul la şcoalӑ, descoperӑ în adolescenţӑ instrumentul care avea sӑ îi formeze cariera de jazzman de mai târziu. Un autodidact în studiul saxofonului, Cristian Soleanu este component al Big Band-ului Societӑţii Române de Radiodifuziune şi unul dintre saxofoniştii de referinţӑ cu care au colaborat muzicieni importanţi precum Decebal Bӑdilӑ, Burton Greene, Mircea Tiberian, Nasheet Waits, Nicolas Simion, Johnny Raducanu, Aura Urziceanu, Olivier Gatto, Richard Galliano, Sam Newsome, Tom Kirkpatrick, Ray Mantilla, Lucian Ban. Performeazӑ şi pentru spectacole de dans contemporan, face înregistrӑri pentru muzicӑ de teatru şi film şi colaboreazӑ cu Orchestra Naţionalӑ de Radio, Filarmonica George Enescu şi Opera Naţionalӑ Bucureşti

Alexandru Man

Fascinat iniţial de acordurile chitarei rock, Alexandru Man se orienteazӑ începând cu anii ’90 spre lumea jazzului. Urcӑ pe scenӑ alӑturi de muzicieni de jazz precum Maria Rӑducanu, Sorin Romanescu, Marius Popp şi Tudor Parghel, apoi susţine concerte în ţӑrile scandinave. În perioada studiilor la Facultatea de Jazz Richard Oschanitzky din Timişoara, are ocazia sӑ colaboreze cu jazzmanii americani Eldad Tarmu şi Henry Franklin. Activeazӑ în Bega Blues Band sau în diferite proiecte alӑturi de saxofonistul Lucian Nagy, contrabasistul Pedro Negrescu şi Luiza Zan. 

Olivier Gatto
Nӑscut în Provence, Franţa, îl vede în concert pe Benny Goodman când avea doar 5 ani, începe sӑ cânte la pian de la şapte ani, iar la 21 de ani schimbӑ instrumentele şi se dedicӑ basului. La Berklee College of Music din Boston îi întâlneşte pe Mark Turner, Sam Newsome, Roy Hargrove şi mulţi alţii. În 1989 renunţӑ la şcoalӑ pentru a-l însoţi în turneu pe Slide Hampton şi de atunci susţine numeroase apariţii live alӑturi de Joe Henderson, Benny Golson, Lee Konitz, Billy Cobham, George Garzone, Jerry Bergonzi, Cesaria Evora.

Roger Biwandu
Nӑscut într-un taxi, pe 25 decembrie 1972, în Bordeaux, bateristul cu rӑdӑcini congoleze s-a îndrӑgostit de tobe pe vremea când nici nu împlinise 10 ani, datoritӑ toboşarilor Steward Copeland de la Police şi Jeff Porcaro din trupa Toto. Roger Biwandu începe turneele cu faimoşii artişti francezi Bireli Lagrene (la 16 ani), Pierre Vassiliu (la 18 ani) şi Jacques Higelin (la 22 de ani). Sesiunile de înregistrӑri pentru artişti precum Hansons, Narada, Michael Walden, Chris de Burgh şi marele chitarist Jeff Beck, au impulsionat reputaţia internaţionalӑ a bateristului francez. 
Cristian Soleanu – Elements – New Jazz Works

Data
Sâmbătă, 4 Iulie 2015

Ora
07.00 PM

Locație
Piața George Enescu