Liviu Butoi & The French Connection

Liviu Butoi & The French Connection

Despre

Liviu Butoi - saxofon
Arnault Cuisinier - contrabas
David Patrois - vibrafon
Edward Perraud - tobe

Liviu Butoi
Saxofonistul, flautistul, șeful de formație și compozitorul Liviu Butoi este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați muzicieni români de jazz. A debutat în anul 1970 în formații de rock, după care, timp de mai multe decenii, numele lui s-a legat organic de jazzul timișorean și românesc în genere. În anii ’80 începe colaborarea cu pianistul Mircea Tiberian, alături de care de-a lungul timpului va avea cele mai fructoase realizări muzicale. În anii ‘90 l-a cunoscut pe renumitul pianist american Burton Green cu care a colaborat până în zilele noastre.

În 2003 Societatea Română de Radiodifuziune îi oferă muzicianului titlul de Muzician al Anului, în cadrul Galei Premiilor de Jazz. În 2004 împreună cu doi muzicieni francezi Edward Perraud (baterie) și Arnault Cuisinier (contrabas), alături de care va susține concertul din cadrul BJF 2015, și cu mai vechiul său colaborator, pianistul Mircea Tiberian, a realizat albumul Păsări, care poate fi considerat un vârf al producției discografice românești de jazz. În același an albumul Păsări și-a adjudecat și Premiul pentru cea mai bună performanță discografică acordat tot de Societatea Română de Radiodifuziune. Activitatea care a urmat, fructificată prin albumul Dark (2006) și Offerus (2013) în duo cu Mircea Tiberian și alte seturi de înregistrări, l-a consacrat pe Liviu Butoi ca una dintre cele mai interesante personalități ale scenei jazzistice românești.

Arnault Cuisinier 
În 1984 începe sӑ studieze contrabasul, iar în 1999 câştigӑ premiul pentru cel mai bun solist la concursul Tremplin Jazz Avignon. De formaţie eclecticӑ, cântӑ la contrabas şi bas electric în trupe pop-rock şi înregistreazӑ alӑturi de jazzmani precum Eric Barret, Dave Liebman,  Glenn Ferris, Mircea Tiberian. În 2008 şi-a creat propriul cvartet Fervent, împreunӑ cu Guillaume de Chassy la pian, Jean-Charles Richard la saxofon şi Fabrice Moreau la baterie, iar în prezent face parte din trioul pianistului Benjamin Moussay.

David Patrois
La un an dupӑ ce terminӑ studiile de percuţie clasicӑ, primeşte în 1987 o bursӑ la Berklee School of Music din America unde studiazӑ cu legenda jazzului internaţional, Gary Burton. Se întoarce în Franţa unde câştigӑ numeroase premii de jazz şi înregistreazӑ album cu propriul cvintet, iar în 2003 pleacӑ în turneu alӑturi de Ravi Coltrane, Mark Turner şi Olivier Gatto. Predӑ vibrafonul şi conduce mai multe ansambluri de jazz din cadrul Conservatorului Regional din Paris.

Edward Perraud
Percuţionist, baterist, compozitor şi fotograf, învaţӑ sӑ cânte la chitarӑ la vârsta de 8 ani. Pe mӑsurӑ ce descoperӑ muzica rock, clasicӑ şi tradiţionalӑ, studiazӑ trombonul şi percuţia clasicӑ, iar jazzul îi cultivӑ gustul pentru improvizaţia liberӑ şi experimentele sonore. Dupӑ ce îşi deschide propria casӑ de discuri, fondeazӑ cvartetul Synaesthetic Trip în 2011. Cântӑ în turnee mondiale prin America, Canada, China, Asia şi Europa, alӑturi de Michel Portal, Louis Sclavis, Olivier Benoit, Jean Pierre Drouet, Joelle Léandre, John Butcher, John Edwards , Itaru Oki.
 

Liviu Butoi & The French Connection

Data
Duminică, 5 Iulie, 2015

Ora
08.00 PM

Locație
Piața George Enescu