Sâmbătă, 9 septembrie, ora 19:00 @ Combinatul Fondului Plastic Muntet

Sâmbătă, 9 septembrie, ora 19:00 @ Combinatul Fondului Plastic Muntet

Alex Munte – saxofon tenor

Alex Cos – chitară

Michael Acker – bas/contrabas

Sergiu Fănică – tobe

 

Grupul Muntet s-a format în 2014 din dorința de a crea muzică proprie și de a transmite sentimentul de libertate prin improvizație și jazz. Materialul abordat e influențat în mare parte de jazzul tradițional, cu explorări care pornesc de la balade și ajung până la zona modală și free jazz.

 

Alex Munte – saxofon tenor

Alex Munte şi-a început drumul muzical într-un ansamblu instrumental de suflători. A colaborat cu muzicieni precum Albert Tajti, Octavian Scurtu, Adálbert Cserkesz, Petra Acker și a participat, în anul 2013, la Festivalul Internațional de Jazz de la Sibiu, în formulă de trio, alături de Dávid Szederjessi și Adrian Neacșu, unde a primit titlul de „Best Instrumentalist Award”. În același an a concertat la festivalul Jazz and More, alături de Michael Acker, Sian Brie și toboșarul polonez Michal Trela. Un an mai târziu a înregistrat, alături de Ana-Cristina Leonte Quintet, primul album – „Secret Lover”, prezentat la Bucharest Jazz Festival 2014. În același an a format, la Cluj, grupul Muntet.

 

Alex Cos – chitară

Şi-a început ascensiunea muzicală la vârsta de 14 ani, cochetând cu diverse stiluri muzicale în diferite formule consacrate în sfera muzicii din România. A cântat la festivaluri precum Dorna Art, Basm Fest sau Street Delivery, fiind prezent pe scena muzicii undergroundului românesc alături de Theory of Mind şi Beats Remedy ca membru fondator. Începând din 2014, cântă alături de artişti precum Ana Munteanu și Victor Stoica, iar în anul 2020 s-a alăturat grupului Muntet.

 

Michael Acker – bas/contrabas

Având origini saxone, a crescut într-un mediu familial muzical bogat și a urmat mai apoi cursurile Secției de Jazz a Universității Naționale de Muzică București. În activitatea sa de liber-profesionist a avut ocazia, de-a lungul timpului, să colaboreze cu foarte mulți muzicieni consacrați, atât din țară, cât și din afara țării, precum Mircea Tiberian, Nicolas Simon, John Betsch (SUA), Tony Miceli (SUA), István Gyárfás (Ungaria), Mathias Jardim (Brazilia), Ellie Wright (Austria), Eamon Dilworth (Australia). A participat la majoritatea festivalurilor importante de muzică din țară și este considerat unul dintre basiștii de referință ai României. În momentul de față trăiește în Viena unde concertează cu muzicieni consacrați, precum Mathias Jardim, Joander Cruz, Erik Asatrian.

 

Sergiu Fănică – tobe

Pasionat de muzică de mic copil, începe să imite toboşari precum Mitch Mitchell (The Jimi Hendrix Experience) şi Bill Ward (Black Sabbath). În decursul anilor, evoluând ca muzician şi descoperind diferite genuri de muzică, a început să fie din ce în ce mai mult atras de elementul improvizaţiei şi fuziunea genurilor de muzică. În anul 2011 a iniţiat proiectul de hip-hop şi jazz Beats Remedy” în Cluj-Napoca şi a pus bazele proiectului de jazz electronic Voyager II”, în care produce, compune şi cântă live alături de Eamon Foreman în Marea Britanie. Sergiu Fănică este, de asemenea, activ în alte proiecte de free jazz alături de saxofonistul Martin Clarke, iar în Cluj, alături de saxofonistul Alex Munteanu.